Prin Iordania – a doua zi

Ce bine e sa-ti lasi acasa toate prejudecatile si ideile pe care mass-media si ceilalti oameni ni le-au bagat in cap despre arabi. Cand ajungi intr-o tara araba, vei gasi foarte multe lucruri care te vor lasa cu gura cascata. Daca stam sa ne gandim ca Iordania moderna nu are nici 90 de ani, o sa intelegem anumite aspecte. Dupa Revolta Araba, cel putin Amman, orasul in care ma aflu astazi, a cunoscut o dezvoltare fara precedent, accelerata si de valurile de refugiati palestinieni care au inceput sa vina incepand cu 1948.

Daca fiecare oras ar trebui descris printr-un anumit sunet, atunci claxonul masinilor ar fi cu siguranta rezervat pentru Amman. Aproximativ 25% din masini sunt taxiuri (conform Jordan Rough Guide). Mai sunt serveece, un fel de shared-ride (sunt tot masini mici, circula pe anumite rute care sunt afisate pe portiera masinii, dar sunt numai in araba, asa ca pe mine cel putin nu m-au ajutat). Am inteles ca exista o suma fixa care se plateste, indiferent de distanta parcursa. Revenind la claxoane, taxiurile goale claxoneaza cand vad pe cineva care merge pe jos, e ca si cum ti-ar spune “nu vrei sa te duc undeva?”. La fel, soferii de pe serveece te vor claxona daca mai au loc in masina. Claxonul mai e folosit in loc de semnal, injuratura (nu i-am auzit pe cei de la volan vociferand la adresa altuia – mi se poate reprosa ca nu stiu limba, sigur ca da, dar cand noua ni se pare ca arabii tipa unii la altii, ei de fapt vorbesc tare ca sa arate ca nu au nimic de ascuns, un obicei pe care-l au de cand traiau in desert). Nu prea au multe stopuri, asta si pentru ca au autostrazi suspendate prin oras – deci nu mai radeti de dr. Oprescu, stie el ce stie! Traficul este destul de ok, o singura data am asteptat la stop, masinile sunt intr-o miscare continua aici. Nu va asteptati sa vi se acorde prioritate ca pietoni, trebuie sa va miscati repede. Sunt anumite zone in care soseaua este spalata dimineata, in altele luceste – dar de la jeg. De asemenea, trotuarele din Downtown (Centrul Vechi) sunt clisoase, simti cum ti se lipeste pantoful. De mirosuri nu va mai spun – miros de oaie + cimbru + parfumuri dulci (asta e doar ce am recunoscut, ca sunt  mult mai multe). Acum sa trecem si oamenii in revista, ca astia sunt cei mai importanti. Fiind Ramadanul (stiu ca v-am spus si ieri, si o sa va spun de mai multe ori ca sa aveti o idee despre ce e cu adevarat) …Asa, deci vorbeam de Ramadan, in timpul zilei – pana la asfintit, nu poti cumpara (aproape) nimic de mancare. M-am dus cu tupeu la un arab si l-am intrebat unde gasesc un restaurant deschis, mi-a spus ca nu e nici unul deschis pana seara – asta se intampla pe la ora 13. I-am replicat ca in Wadi Musa erau deschise restaurantele in timpul zilei si mi-a spus ca acolo e altceva – cred ca se referea la valul de turisti atras de Petra. Pana la urma m-a dus la o bacanie de unde mi-am luat niste crema de branza si cateva lipii – o lipie micuta e 5 piastri – e cel mai ieftin lucru pe care l-am descoperit pana acum aici. Pentru ca eram mai departe de hotel, mi-a aratat el o scara de bloc unde am mancat linistit – vorba vine linistit, ma tot gandeam sa nu vina cineva. Am pornit apoi in cautarea Muzeului Cailor Ferate Iordaniene (Jordan Hedjaz Railway Museum) care e langa Gara din Amman. Faza e ca nimeni aici nu stie unde-i gara asta, din simplul motiv ca aproape toti au masini si trenul circula aici din an in Paste, si cum ei n-au Paste aici… Receptionera de la hotel a incercat sa ma jute, mi-a scris pe o hartie in araba un biletel pentru taximetrist. Insa ea a inteles ca eu vreau sa ajung la autogara – am folosit cuvantul al mahattah, cuvant pe care ei il folosesc si pentru gara si pentru autogara. Asa ca toata lumea – toata lumea insemnand un sofer de autobuz, doi politisti, trei taximetristi si altii care nu-si castiga painea in strada. Am renuntat la taxiuri, si am inceput sa-i intreb pe cei cu magazine. M-a lamurit un baiat dintr-o tipografie, mi-a facut o schema si am ajuns numaidecat. Toate astea s-au intamplat ca nu mi-am luat ghidul cu mine, si intr-un fel a fost mai bine asa, am mai discutat cu lumea pe aici. In sfarsit, am ajuns la gara aproape de ora inchiderii, am reusit totusi sa fac cateva zeci de poze, dar nu le pot incarca acum, sunt pe un calculator distrus. Unele garnituri de tren sunt foarte bine intretinute, altele sunt degradate de timp, ganditi-va ca au cam 90 de ani. Cel mai interesant lucru pe care l-am vazut este un pod mobil pus peste o groapa, constructie al carui scop initial a fost sa opreasca trenurile otomane sau siriene care ar fi vrut sa patrunda mai adanc in Iordania. Cel putin asta mi-a spus ghidul, ghid pe care l-am recompensat cu 2 dinari. In ghidul Rough Guide scrie ca intrarea e 1 dinar, dar poate s-a scumpit intre timp. Oricum, el imi ceruse 5 dinari, mi-a cazut fata cand l-am auzit. Astia au impresia ca orice om care vorbeste engleza e american sau britanic si e plin de bani. Nu-i condamn, esti pe teritoriul lor, ti se ofera niste servicii. Dar acesti bani nu se regasesc in taxe, n-am primit chitanta astiazi decat de la banca, cand am schimbat valuta – si am primit-o dupa ce am cerut-o si de la hotel – tot respectul pentru ei in aceasta prvinta, ii iert pentru ca zugraveala din camera e gata sa cada, dupa ce faci dus faci se face balta in toata baia si daca le dai haine la spalat iti pierd din ele. Ah, hotelul se numeste New Park Hotel, e pe strada King Hussein, destul de aproape de Citadela si Teatrul Roman. Personalul e prietenos insa, si mai compenseaza din celelalte lipsuri.

Pe seara am intrat in vorba cu un homeless, cel putin asa parea la prima vedere, am vrut sa-i ofer din dulciurile pe care tocmai le cumparasem, n-a vrut sa accepte si pana la urma tot el mi-a oferit ceva cand a aflat ca sunt strain, un pahar de must (deci au voie sa bea must, bine de stiut) si o tigara. Ospitalitatea e la ea acasa aici, chiar daca majoritatea te vor jupui de bani. Au oadevarata fascinatie pentru bani, asa cum zicea si Wilfred Thesiger in “Arabian Sands”.

Tineti aproape, maine urmeaza Marea Moarta, Muntele Nebo, Madaba si locul unde a fost botezat Iisus Hristos.

P.S. Aici si manechinele au burka pe fata. Pentru cei care sunt curiosi in privinta femeilor, le pot numara pe degetele de la maini pe cele care le-am vazut fara burka. Cel mai mult imi plac cele care au absolut fiecare centimetru de piele acoperit – am zis “centimetru”? vroiam sa zic milimetru de fapt. In deptul ochilor au o plasa cu gaurele destul de mici. Acestea poarta invariabil negru, restul mai ies din tipar cu tot felul de culori.