Lilia Cazacu a raspuns invitatiei de a scrie despre prima ei calatorie in afara tarii. Desi prima data ea a ajuns in Ucraina, neavand amintiri prea bogate de atunci, a hotarat sa ne relateze calatoria in Franta, asa cum numai un filolog o poate face ;)
Eram fascinata de „r” frantuzesc înca din clasele primare când am început sa învat primul cântecel „La cloche sonne…”. Iar atunci când dansam în fata oglinzii din sufragerie pe ritmuri de Edith Piaf sau când citeam suferintele bietului Edmond Dantes, Conte de Monte-Cristo, evadatul din Castelul d’If, îmi doream sa vad macar o data în viata locurile, statuile, strazile despre care citeam. Visul mi s-a îndeplinit abia în 2006 când am aplicat pentru o bursa ceva mai neobisnuita decât cele de studiu. Printre aspirantii la cele doua burse oferite de asociatia ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage) eu eram un fel de paria, studenta fara cetatenie româna, venita din Republica Moldova. Asa cum era si firesc, s-au ferit sa ma aleaga pe mine pentru ca lipsa cetateniei române însemna viza, iar viza însemna complicatii, iar lor nu le trebuiau complicatii. Nu stiu cum am reusit, cred ca dorinta mea febrila de a vedea Franta, dar i-am convins, i-am câstigat de partea mea si alaturi de Monica, pe 28 septembrie 2006, zburam spre Lyon. Luna august si jumatate din luna septembrie am pierdut-o sprijinind peretii ambasadei Frantei de la Chisinau unde pe lânga teancurile de acte necesare mi s-au mai cerut facturi de la curentul electric si de la telefonul fix. Mai calatorisem în Ucraina când eram mica, dar din taberele la mare sau la munte nu mai tin minte decât un bizar incident când un câine latos si negru a sarit pe mine si mi-a înfulecat înghetata din mâna…
Am aterizat pe aeroportul Antoine de Saint-Exupery la Lyon într-o zi calda si însorita de toamna. Era mult mai cald decât în România, iar prietenii nostri francezi ne-au întâlnit cu bratele deschise si cu zâmbete prietenoase. N-am zabovit prea mult la Lyon si am pornit spre oraselul Annecy sau, mai exact, spre satucul Sevrier unde am stat o luna de zile. Bursa de care beneficiam era de fapt un Sejur de aprofundare lingvistica si culturala, oferita an de an studentilor de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava de catre o asociatie din Sevrier, A.S.A.P. Programul era încarcat, aproape ca nu aveam timp sa dorm mai mult de 6 ore pe zi. De fapt, era asa pentru ca prietenii nostri de acolo ni l-au aranjat în asa fel încât sa reusim sa vizitam cât mai multe locuri frumoase, cât mai multe muzee, scoli, universitati, biblioteci, orase etc.
În acele 4 saptamâni am vizitat Lyon-ul, un oras mare, zgomotos, dar deosebit de curat. Am plecat la 5 dimineata, iar la ora 7 si 20 de minute eram deja în gara din Paris. TGV-ul a zburat ca gândul si ca vântul în timp ce noi am tras un pui de somn. Paris… Orasul unde timp de câteva zile am colindat muzeul Louvre, Panteonul, Gradina Luxembourg, Sacre-Coeur, Tour Eiffel. Oricine a vizitat Parisul vreodata cu siguranta îmi va da dreptate atunci când spun ca e unul din orasele în care ai vrea sa te întorci macar înca o data în viata. Plimbându-ne în barcutele bateaux-mouches pe Sena, admiram orasul îndragostitilor, închizând ochii si doar reamintindu-mi ca, într-adevar, visele pot deveni realitate.
La polul opus se afla orasul Annecy. Linistit, oglindindu-si casele vechi, curate, din piatra în oglinda lacului cu acelasi nume. Lacul Annecy e de 10 ori mai frumos toamna. Frunzele galbene, palide cad agale pe fata apei, ridând netezimea acesteia. Era înca frumos, cald, dar natura din jur era într-o multitudine de culori. Daca priveai de jur împrejur aveai impresia ca un pictor îsi rasturnase paleta cu numeroase culori peste oras, peste munte, peste lac, peste parcul din apropiere. Din când în când mai trecea fugar pe sub poduri câte o lebada gratioasa. Mi-am lepadat papucii si mi-am plimbat usor picioarele prin pietricelele mititele amestecate cu frunze. Simteam ca pur si simplu toamna patrunde prin intermediul lor în trupul meu, curgându-mi prin vene în loc de sânge.
Dupa Paris si Annecy a urmat vârful Chamonix unde ne-am îmbracat gros, ne-am echipat cu manusi, caciuli, ochelari de soare si am admirat pur si simplu nesfârsitii munti Alpi, zapada sclipitoare sub razele soarelui sau câte un alpinist care escalada vârfurile periculoase, acoperite cu nameti. Direct de pe Mont-Blanc ne-am îndreptat pasii spre Haute-Combe – un locas linistit unde sunt nenumarate cripte ale regilor si nobililor francezi si italieni. Arhitectura constructiei te lasa cu gura cascata, iar semiîntunericul care predomina, linistea adânca, florile presarate pe alei înguste te îmbie pur si simplu se te asezi pe una din bancutele vopsite în verde si sa închizi ochii pur si simplu. Cu atâta liniste în jur e imposibil sa nu gândesti decât pozitiv.
Cu toate ca nu se afla pe teritoriul Frantei, am vizitat tot atunci si Geneva, un oras extraordinar. A fost singura zi cu ploaie pe care am avut-o în acea luna de vacanta si totusi acest lucru nu m-a împiedicat sa savurez orasul asa cum merita. Cel mai mult mi-am placut la Geneva Muzeul Stiintelor Naturii si lacul Geneva unde am recitit poezia „Le lac” de Lamartine, scrisa strofa cu strofa pe pietrele de pe malul lacului.
As putea continua caci lista e lunga. Nu voi însira înca multele locuri pe care le-am vizitat atunci. Voi marturisi doar ca acea prima calatorie m-a maturizat, m-a fascinat, m-a impulsionat sa vreau mai mult, sa merit mai mult, sa cunosc mai mult. M-am îndragostit iremediabil de Franta, de orasele ei, de limba. Am revenit de mai multe ori fie în locurile pe care le-am mai vizitat, fie în altele noi. De fiecare data am redescoperit strazi dosnice, înabusite cu muscate la geamuri si cu bancute tainuite parca special pentru turistii în cautare de liniste.
