Sambata, 7 aprilie a.c., fuseram la plantat de puieti in jud. Arges, pe raza comunei Tigveni. Am plecat cu Alina (sofer), Diana, Marius si Vlad. Alina stia de o actiune a celor de la Plantam Fapte Bune in zona, asa ca am zis hai si noi, mai ales ca nu avusaram planuita nicio tura pe munte, partial din cauza prognozei meteo care nu era prea clara. Cu ocazia aceasta am aflat ca gorunul e o specie de stejar! (multumesc, Alina).

O sa punctez cele mai importante intamplari ale zilei. Un epileptic a facut o criza chiar langa mine, in vagonul de tren, inainte de a cobori la statia Pacii. Impreuna cu mecanicul trenului si cu un agent da paza, il scoseram  pa nefericit din vagon si asteptai salvarea, ce veni sub forma unui echipaj SMURD.

Plecaram apoi pe intaia autostrada a tarii spre Tigveni, jud. Arges, unde urma sa plantam puieti de stejar. Inainte si dupa Curtea de Arges vazuram o multime de case in stil oltenesc pe care le vom poza la intoarcere. Cand ajunsaram in Tigveni oamenii deja incepusera lucrul. Poate crezura ca vor planta duzi, prea erau multi, ptiu, sa nu fie de deochi! Actiunea  fu coordonata Plantam Fapte Bune, GEEA Pitesti si EcoAssist.

Un crestin de la GEEA ne arata cum se planteaza un puiete de stejar (n.r. cuv. stejar  nu suporta diminitiv). Invatai trei lucruri din aceasta actiune: ca gorunul este o specie de stejar (multumesc, Alina), ca in Romania avem fete care se numesc Endora si ca sigla Bitdefender fu creata de Brandient dupa brainstorminguri seculare ce au durat 1 an.

Lucrasam de ceva timp, asa ca ne opriram sa ne tragem sufletu’ si sa ciocotim  nitica sendvisuri cu fetili oachese de la Aparatoru’ lu’ Bit. Ar fi mers niscaiva purecei, dar n-aveam primusu’ cu noi.

Cum era cu legea Picnicului?

Uite un banc bun aicea, daca-l stiam sambata, sigur ne-o luam pe coaja pe acolo: Ce au facut oltenii cand au vazut prima data o groapa? 
Raspuns: Au sapat pe langa ea, ca sa o scoata!

Ne-am hotarat destul de greu ce sa facem in continuare. Diana vru sa mergem spre casa lu’ mamaie-sa, unde era nevoie de mana de lucru eftina. Nu fu sa fie. Pana la urma tot in zona am ramas, ne-am indreptat pasii (sau mai bine spus masina) spre Cetatea Poenari. In drum pozaram niste case oltenesti. Cu ocazia asta aflai ca scara sa pune orizontal pe zidul casei pentru protectie (tot Alina fu cu informatia).

Casa argeseana cu scara

Casa argeseana cu prispa, acoperita cu tigla

Casa darapanata

Tot discutand despre ultimele cuceriri (ale noastre, nu ale tehnicii), nici nu bagaram de sama cand ajunsaram la Cetatea Poenari, cativa pentru prima data (subsemnatul inclusiv). Marius ma intrecu la urcatul scarilor, la mustata ce-i drept. Ceilalti au preferat scarile rulante.

Cetatea Poenari, Arges

Teapa, fraiere!

Pentru ca eram in zona, mersaram apoi la Vidraru, sa vedem una din minunili comunismului, arza-l-ar focu’! Cel mai mult ma impresiona scheletul metalic din varf, mi-a adus aminte de statuile pe care le vezi la fiece colt prin Ucraina.

Omul nou, de tip socialist

barajul vidraru

Dupa ce ne-am mai ghermanit putin prin masina mersaram si la Curtea de Arges, sa vedem biserica Mesterului Manole. Bauram apa apoi de la Fantana mesterului si la ceas de seara ne intorsaram inspre Bucaresti.

Pentru o parcurgere facila a textului, bucurestenii get-beget, ardelenii, banatenii, moldovenii si maramuresenii pot consulta dictionarul de aici.

Toate pozele sunt facute de Alina Chiriac

Print Friendly

{ 4 comments }

Pentru ca se apropie Pastele si poate vreti sa profitati de zilele libere si de vremea frumoasa, m-am gandit sa va readuc in atentie manastirile.

O manastire poate fi atat un obiectiv de vizitat cat si un loc de pelerinaj, un loc de cazare, un loc in care sa te rupi de viata ta monotona sau agitata de zi cu zi si poate deveni un loc in care sa revii cu placere. In manastirile in care am fost pana acum am avut parte de intalniri si de discutii care si-au pus amprenta asupra vietii mele.

Sunt cateva reguli de bun simt pe care ar trebui sa le respecti daca vrei sa vizitezi, sa partici la slujbe sau sa innoptezi intr-o manastire. Sa te imbraci decent, sa nu fumezi, sa nu consumi alcool, sa nu vorbesti urat (de fapt, un exercitiu bun ar fi sa nu vorbesti mai deloc si sa-i asculti pe parinti si pe maicute, au multe povesti si pilde demne de atentie). Nu e nimic exagerat, sunt cam aceleasi lucruri pe care daca le-am respecta si in viata de zi cu zi, am trai intr-o societate civilizata.

Contrar parerii generale, manastirile nu sunt locuri triste, in care vietuiesc numai oameni posomorati care nu vor sa discute cu cei din afara. In manastirile din Moldova si din Ardeal veti intalni acel umor taranesc, sanatos  care ne-a insotit pe noi romanii de-a lungul veacurilor. Un parinte zicea ca ortodoxia e bucurie, deci bucurati-va!

Aveti mai jos cateva fotografii din manastirile pe care le-am vizitat si o scurta prezentare a fiecareia. Nu sunt toate manastirile in care am pus piciorul si nici n-am vrut sa alcatuiesc vreun top al manastirilor din Romania. Sunt pur si simplu locuri in care am fost si in care cred ca puteti petrece cateva zile altfel.

Manastirea Ghighiu este o manastire de maicute si se afla in satul Ghighiu, com. Barcanesti, jud. Prahova. Din Ploiesti Sud puteti lua trenul pana la Corlatesti (eu asa am ajuns acolo in 1996). Biserica mare are hramul Izvorul Tamaduirii si are o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa din Siria.

Manastirea Ghighiu - gradina

sursa foto 

Manastirea Crasna se afla tot in jud. Prahova, in loc. Schiulesti. Fata de 1996, cand am fost eu acolo, acum nu se mai poate ajunge cu trenul, pentru ca a fost desfiintat intre timp din cauza celor care faceau blatul! Schitul este la marginea unei paduri, langa raul Crasna, la poalele Muntilor Ursoaia. Biserica are hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In vara lui ’96, cand am fost acolo, in curtea interioara exista si un iaz artificial. Am stat atunci o saptamana si i-am ajutat pe parinti la strangerea fanului. Imi amintesc ca masa era indestulatoare si bucatele gustoase. De fapt, veti manca bine in mai toate manastirile noastre, mai multe legume si peste decat de obicei, dar nu veti duce dorul fripturii, va asigur. Telefon 0244.292.560/565

Manastirea Crasna - Clopotnita

sursa foto

Manastirea Nicula este una dintre cele mai cunoscute si vizitate manastiri din Romania. Faima ei se datoreaza icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, care in 1699 a plans timp de 26 de zile. Manastirea se afla in loc. Nicula, jud. Cluj. Noi am ajuns aici pe 1 ianuarie a.c., cu un tren InterRegio din Vatra Dornei pana in Gherla. Din Gherla pana la manastire mai sunt aproximativ 7 km. I-am parcurs pe jos iar apoi am mers cu un taximetrist care nu ne-a luat niciun ban. Am fost cazati doua nopti in manastire. Ce n-am inteles  atunci a fost faptul ca ni s-au cerut actele cand ne-am cazat (am citit apoi ca e o practica frecventa si in alte manastiri). Conditiile de cazare sunt extraordinare, daca ar fi hotel probabil ar avea minim 3 *! I-am ajutat pe parinti la bucatarie si la strangerea gunoiului. Pentru ca eu si Marius nu ne incadram in potretul robot al celui care vine la manastire pentru a se inchina la icoane, parintii au fost putin retinuti la inceput cand ne-au vazut, apoi atmosfera s-a destins si ne-am inteles bine. Adevarul e ca noi am sosit la 5 dimineata, cu rucsacii de munte, ca si cum ne-am muta de acasa.  Telefon pt cazare 0733984152 (Ieromonah Alexie).

Poarta de lemn intrare Man Nicula

Vedere asupra Manastirii Nicula, ianuarie 2012

foto de Marius Roca

Schitul Sihla se afla pe raza comunei Vanatori, jud. Neamt, intr-o zona renumita pentru sihastrii care au vietuit aici. In apropiere sunt si Manastirile Sihastria si Secu, unde n-am ajuns inca. Aici gasiti cel mai pur umor taranesc, plus dulcele grai moldoviniesc! Impreuna cu unul din parintii de aici, tot timpul vesel si glumet am pornit spre Pestera Cuvioasei Teodora de la Sihla si apoi Schitul Daniil Sihastru, in decembrie 2009. Se merge mult prin padure, pe drum forestier si daca stati de vorba cu localnicii, veti auzi numai povesti cu lupi si porci mistreti. Noi am fost in decembrie si a fost ok, insa eram echipati corespunzator.

Manastirea_Sihla

sursa foto sus

Pestera Cuv. Teodora de la Sihla

Biserica Schitului Daniil Sihastru

Manastirea Agapia se afla in loc. Agapia, jud. Neamt, pe valea paraului Agapia, la 9 km distanta de Targu Neamt. De la Schitul Sihla am mers cam 6 km pana la Agapia. Eu n-am dormit aici, insa am prieteni care au dormit si au fost primiti chiar daca au sosit foarte tarziu (cred ca era aproape de miezul noptii). In biserica ce poarta hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil puteti vedea frescele pictate de Nicolae Grigorescu.

Manastirea_Agapia

sursa foto

Manastirea Sf. Constantin si Elena (Vermesti) se afla in cartierul Vermesti din orasul Comanesti, jud. Bacau. Am ajuns aici cu un microbuz pe care l-am luat de la autogara din Bacau. Daca veniti pe calea ferata, tineti cont ca nu exista linie de cale ferata intre Bacau si Comanesti. Daca veniti dinspre Focsani, coborati in Adjud si de acolo luati un tren Regio pana in Comanesti. Este o manastire de maicute. Nu se lauda cu o biserica impunatoare, insa maicutele de aici fac o mancare extraordinara si se pricep si la ierburi de leac. Locul acesta are o inseamnatate deosebita pentru mine, am fost aici cu Marius inainte sa plec in Irak iar Marius a revenit inainte sa plecam in expeditia din Argentina. Camarutele sunt incalzite cu soba iar paturile de pe pat sunt din lana masiva, cum imi place mie sa-i spun. Un loc in care voi reveni mereu cu drag! Le puteti recompensa pe maicute pentru ospitalitate cumparand o icoana facuta chiar de ele!

Manastirea Vermesti

Manastirea Lupsa din localitatea cu acelasi nume, jud. Alba ascunde intre zidurile ei o comoara pretioasa: cea mai veche biserica de lemn din Ardeal! Am ajuns aici pentru prima data tot la inceputul acestui an. Este o manastire de calugari, calugari aflati sub indrumarea Parintelui Rafail Noica. Parintele Rafail Noica este fiul lui Constantin Noica si traieste ca sihastru in Muntii Apuseni, deci nu-l veti gasi printre vietuitorii de aici. De ce as reveni aici? Pentu libraria care cuprinde pe langa carti religioase multe carti de filosofie, antropologie si folclor. Pentru slujba in stil athonit (se incepe cu rugaciunea inimii, repetata de cateva sute de ori). Pentru zona superba in care e asezata, pe valea Ariesului. Nota bene: de aici puteti ajunge foarte repede in Rosia Montana! Daca plecati din Cluj, puteti lua un autobuz din autogara Fany.

Bisericuta de lemn a manastirii Lupsa ianuarie 2012

In Grecia am fost in doua manastiri pana acum, ambele ferite de asaltul turistilor, de aceea nici nu mai stiu cum se numesc! In prima am ajuns dupa o tura prin muntii Taygretos, cand ramasesem fara apa. Chiar in ziua respectiva invatasem cuvantul grecesc pentu apa (nero), asa ca in momentul in care am vazut manastirea, am intrat alergand pe poarta si am strigat nero! Nici nu tin minte sa-l fi salutat pe cel care mi-a iesit in fata, atat de insetat eram. Cu putinele cuvintele grecesti pe care le stiam am reusit sa-i multumesc binefacatorului meu (nu era calugar) care apoi mi-a facut cunostiinta cu un roman care muncea acolo.

Cea de-a doua manastire nu este foarte cunoscuta printre romani, insa daca va spun ca este pe coperta ghidului The Rough Guide to Greece o sa stiti despre ce vorbesc. Se afla in Mystras, un oras contruit Guillaume II de Villerharduin in Evul Mediu, acum nelocuit si aflat in patrimoniul UNESCO. A fost ultima provincie a Imperiului Bizantin si dupa caderea Constantinopolului, capitala Imperiului a fost mutata aici. Manastirea in care am avut onoarea sa intru se numeste Pantanassa si este o manastire de maicute, ele fiind totodata si singurele locuitoare ale cetatii. Dupa cum se vede mai jos, ansamblul arhitectural este o combinatie unica intre stilul bizantin si cel gotic. Nu cred ca puteti sta peste noapte in manastire, insa in Mystras sunt 2 hoteluri, Byzantion si Pyrgos, mai scumpe ce-i drept fata de cele din Sparti. Nici aici nu se poate ajunge cu trenul, sunt insa autobuze din Atena catre Sparti (in jur de 20 euro) si de aici curse locale catre Mystras.

Manastirea Pandanassa, Mystras

Maicuta in interiorul manastirii Pandanassa

Nota: nu mi s-au cerut niciodata bani pentru cazare si masa, insa am inteles ca sunt si manastiri care cer bani pentru cazare. Va recomand sa sunati inainte pentru a va informa de posibilitatile si conditiile de cazare, mai ales in aceasta perioada. Daca aveti nevoie de informatii suplimentare pentru o anumita destinatie, dati-mi de stire si revin cu detalii despre traseu.

Print Friendly

{ 2 comments }

Acum doua saptamani, pe 25 martie mai exact, le scriam celor de la CFR Calatori o reclamatie, reclamatie rezultata in urma calatoriei cu un tren Regio in care se fuma ca intr-un bar de noapte. Astazi am primit si raspunsul lor:

Urmare a mesajului d-stra electronic, SNTFC „CFR Calatori” SA spre solutionare, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, aprobate cu modificari prin Legea nr. 233/2002, va comunicam:

Pentru analizarea aspectelor sesizate de dumneavoastra s-a cercetat partida de tren compusa din sef de tren Bara Florin si conductor tren Aurel Memu, care a condus trenul de calatori regio 9303 din data de 22.03.2012 pe distanta Bucuresti Basarab – Rosiori Nord.

Din cercetarea efectuata reiese ca personalul de tren nu are cunostinta si nu a depistat în tren cu ocazia reviziilor legitimatiilor de calatorie, persoane care sa fumeze si nici nu a fost înstiintat de alti calatori despre acest lucru.

În statia Videle, personalul de tren a coborât pe peronul statiei pentru supravegherea urcarii si coborârii calatorilor, în si din tren, neputând depista calatorii din tren care fumau în timpul stationarii.

În vederea stabilirii vinovatiei personalului de tren, va solicitam date concrete în sustinerea afirmatiilor sau daca doriti, sa stabilim de comun acord o confruntare  cu personalul de tren la sediul societatii noastre.

În conformitate cu prevederile Legii nr.349 din 06.06.2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun si ale Ordonantei Guvernului nr. 13 din 30 01 2003 se interzice fumatul în spatiile publice închise. Nerespectarea prevederilor art. 3 alin.1 si 1.1 se sanctioneaza cu amenda contraventionala.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca SNTFC CFR Calatori SA îsi desfasoara activitatea cu respectarea legislatiei în vigoare si nu tolereaza abaterile salariatilor, iar atunci când sunt dovezi concrete, acest personal este sanctionat cu maxima responsabilitate.

Cu stima

SNTFC CFR CALATORI

Compartiment  Relatii cu Publicul

Dupa cum ati vazut, mi se cer dovezi concrete. Iar daca nu am aceste dovezi, mi se cere sa vin la o confruntare cu personalul trenului respectiv, la sediul CFR Calatori. Oricat mi-as dori eu o confruntare acum, imi dau seama ca sansele de izbanda vor fi foarte reduse, discutia va fi de genul: I: “de ce nu i-ati amendat pe cei care fumau in tren?” R: “nu i-am vazut” s.a.m.d. Va fi cuvantul meu impotriva cuvantului lor.

Asta nu inseamna ca voi abandona lupta inceputa! Daca CFR Calatori vrea dovezi, o sa le dau dovezi. Pentru ca sunt sigur ca astfel de abateri vor avea loc in continuare, i-am intrebat pe cei de la CFR Calatori ce fel de dovezi doresc. Astept raspunsul lor si apoi trec la actiune.

Cine are timp si energie sa ma ajute? Pentru inceput, le puteti trimite o reclamatie de fiecare data cand observati ca se fumeaza in tren si nasul nu ia atitudine. Formularul de reclamatii il gasiti aici. Astfel, vor sti ca suntem din ce in ce mai multi cu ochii pe ei! Nu uitati, unde-s multi, carul mare se rastoarna!

Print Friendly

{ 4 comments }

Englezii l-au inventat, francezii l-au filmat pentru prima data (filmul fratilor Lumiere este considerat a fi totodata si primul film de groaza), iar in zilele noatre japonezii au facut din el un simbol al preciziei. Americanii raman pe primul loc cand vine vorba de muzica inspirata de trenuri (asculta aici Take the A train, o alta melodie superba). Noi cu ce ne putem lauda? Probabil cu cel mai infocat sustinator al calatoriilor #cutrenul :D

Nu ma pricep eu la muzica, insa cred ca jazzul este stilul muzical cel mai apropiat de sufletul iubitorilor de trenuri. I’ve been working on the railroad este o melodie clasica, interpretata in numarate feluri si devenita chiar cantec pentru copii. Eu am gasit o varianta a ei din 1929, pe care o puteti asculta mai jos. 

Print Friendly

{ 0 comments }

…continua chiar si in anul de gratie 2012! Foarte multi jurnalisti si bloggeri confunda si in acest moment companiile care sunt implicate in transportul pe calea ferata. Restructurarea SNCFR a avut loc in anii ’90, iar de atunci avem cel putin trei companii distincte, si anume CFR S.A., CFR Calatori si CFR Marfa. Sa le luam pe rand:

  • CFR S.A. asigura administrarea, intretinerea si modernizarea caii ferate (incluzand aici terasamentul, sinele, instalatiile de siguranta circulatiei etc). CFR S.A. nu este operator de transport, se ocupa doar de infrastructura feroviara.
  • CFR Calatori este operatorul feroviar national (national pentru ca este detinut de stat si subventionat de la bugetul de stat, la fel ca in multe alte tari).
  • CFR Marfa se ocupa strict de transportul de marfa pe calea ferata.

Am scris acest mic articol pentru toti jurnalistii si in special pentru Aurel Dragan de la Businesscover.ro, care in ultimul articol scris despre campania de reduceri pentru biletele de tren online (prezentata si de mine aici) face confuzie intre CFR si CFR Calatori si apoi incarca inutil articolul cu experienta pe care a avut-o Vali Barzoi, unul din jurnalistii sitului, cand a vrut sa-si cumpere bilet de tren online anul trecut, in decembrie.

Dupa cum ati vazut si pe blogul meu, prezint si experientele pozitive, dar si pe cele negative pe care le-am avut cu CFR Calatori de-a lungul timpului. Intr-o publicatie de business, asa cum se pozitioneaza situl de mai sus, am pretentia de a gasi stiri si analize scrise profesionist, fara partinire. Acest lucru nu inseamna ca nu puteau scrie despre experienta neplacuta avuta cu situl CFR Calatori, insa acest lucru putea face obiectul unui articol separat si cu un limbaj demn de un jurnalist. Aveti mai jos tweet-ul lui Vali Barzoi, cofondator si editor al  sitului businesscover.ro, ca sa vedeti cum vorbeste un jurnalist de business:

Print Friendly

{ 1 comment }

Guest post de Alina Radulescu, blogger la wafu.ro. Alina este indragostita de Japonia cu tot ce are ea de oferit, inclusiv de trenurile de mare viteza ce nu intarzie niciodata. Eu va spun sincer ca am citit articolul de mai jos de 5 ori pana sa-l public si probabil il voi mai citi de inca atatea ori pana voi ajunge in Japonia!

Japonia inseamna Shinkansen, ciresi infloriti si Muntele Fiji

Japonia inseamna Shinkansen, ciresi infloriti si Muntele Fiji

sursa: wikipedia 

Când am decis sa locuiesc în Okinawa nu aveam idee cât aveau sa-mi lipseasca trenurile japoneze. Nici nu realizasem ca am atâtea amintiri cu trenuri! În România rar calatoresc cu trenul, dar, cât timp am locuit în Hirosaki, un oras din nordul Honshu, trenul m-a dus si m-a întors din multe locuri, m-a plimbat si m-a rasfatat. Le-am încercat pe mai toate: de la sofisticatul si vitezomanul shinkansen care m-a purtat pâna la Tokyo si înapoi în iarna acea când am fost parasita de iubit pentru prima data în viata mea, asigurându-se ca voi ajunge acasa exact cu câteva minute înainte de Anul Nou, la fix cât sa beau sampanie cu tata pe Skype, pâna la biletul de tren care îti ofera cinci zile de plimbat nelimitat, oriunde în Japonia, bilet pe care l-am folosit împreuna cu sora mea într-o calatorie-fulger care ne-a permis sa vedem florile de cires din cele mai frumoase locuri din tara. Da, le-am încercat pe toate si au fost experiente minunate cu toate. Experiente pe care acum ar trebui sa ma urc în avion ca sa le pot retrai, caci Okinawa, partea cea mai sudica a Japoniei, oricât ar fi ea de paradis tropical, are acest unic, dar ireparabil defect: n-are nici macar o linie de tren. În Okinawa, trenul nu exista. Avem un monorail, un fel de tren suspendant, care acopera o distanta relativ mica si este folosit, mai ales, de turisti; însa trenul, asa cum îl stiu eu de pe insula principala, lipseste. Sistemul feroviar japonez acopera insulele principale, Kyushu, Shikoku, Honshu si Hokkaido, cu o imensa retea de trenuri menite sa suplineasca, în mare parte, drumurile insuficiente pentru transportul cotidian cu automobilul. În cea mai mare parte a Japoniei, trenul este principalul mijloc de transport în comun, atât pe distante scurte, cât si pe distante medii si lungi, fiind modalitatea preferata de japonezi pentru naveta sau plecarea in vacanta. Pe vremea când locuiam în Tohoku nu luam trenul în fiecare zi, caci în orasele mici transportul cu masina sau, de cele mai multe ori, pe jos este mai adecvat decât transportul în comun, dar fiecare evadare în afara orasului sau în marile orase însemna si un hop în tren. Si îmi e dor de hopul ala. De dragul vremurilor alea, haideti sa vorbim despre trenurile japoneze. Despre ce-ati vrea sa vorbim?

Harta Shinkansen 2011

Harta Shinkansen 2011

sursa: wikipedia

Vreti sa vorbim despre accesibilitate? Despre cât de simplu este sa-ti rezervi si sa-ti cumperi bilete sau despre cum pot sa te urci în tren fara bilet? Da, poti sa te urci în tren fara biletul adecvat. În unele locuri ai nevoie de bilet pentru accesul în statie, dar daca, sa zicem, ai decis sa calatoresti pe o alta ruta sau ai cumparat un bilet doar pentru o statie si vrei sa mergi cinci, nasul nu se va supara pe tine si nici nu v-a sari cu amenda, ci îi vei atrage atentia (tu, da, pentru ca japonezii îl cheama pe nas sa plateasca biletul, nu invers!) si vei plati restul de bilet sau suplimentul ca ai urcat într-un alt tip de tren decât cel pentru care platisei. În alte cazuri, diferenta o platesti la ajungerea în statie, iar în caz ca ai platit mai mult (ai luat biletul de la automat pentru cinci statii si ai mers trei, de exemplu), diferenta de bani o primesti tot acolo. Când nu întelegi sistemul de plata sau traseul, totul este sa întrebi si o harta, un panou cu explicatii sau un responsabil îti va explica orice: cum sa schimbi liniile, care este cea mai rapida sau cea mai ieftina ruta pâna la destinatia ta, încotro s-o apuci din statie pâna la un punct turistic…orice! Sa nu va închipuiti ca asta este o treaba usoara. Japonia este deservita de o multime de companii operatoare de trenuri: Japan Railway Group, fosta companie nationala, privatizata în 1987 si care acopera azi 70% din caile ferate japoneze este formata din nu mai putin de sase companii, fiecare acoperind o regiune diferita. În afara JR Group exista 16 mari companii private si mai multe companii micute (unele acoperind doar un singur traseu). Competitia dintre companii este apriga, dar, în acelasi timp, colaboararea dintre ele decurge minunat, companiile furnizându-si una alteia tehnologia necesara dezvoltarii unor modele tot mai bune de trenuri si potrivindu-si mersul trenurilor astfel încât cel avantajat sa fie întotdeauna calatorul.

Vreti sa vorbim despre viteza? La fel ca peste tot în lume, exista diferite tipuri de trenuri în functie de viteza. Clasificarea lor dupa standardele românesti ar fi imposibila, pentru ca Japonia este, cred, campioana la numarul de tipuri de tren expres pe care le are. Îmi este absolut imposibil sa aproximez câte sunt, dar se pare ca cele mai multe tipuri de tren expres le are JR West: 13 servicii diferite. Si apoi expresul cel mai expres, shinkansen-ul are, la rândul sau, mai multe tipuri de servicii în functie de viteza. Tokaido Shinkansen, linia de tren de mare viteza cea mai aglomerata din lume, este deservita de un tren la fiecare trei minute si exista trei tipuri de shinkansen: Nozomi (cel mai rapid, 2 ore si 26 de minute de la Tokyo la Osaka), Hikari (3 ore pe aceeasi distanta) si Kodama (aproximativ 4 ore). Cât este de rapid? În testele din 2003 shinkansenul a atins viteza record de 581 km/h, dar atunci când transporta calatori viteza sa este între 240 si 300 km/h. Nu i se spune “trenul-glont” (bullet train) degeaba. Si nici nu i se spune asa de ieri de azi. Porecla si-a capatat-o prin anii ’30 de la numele proiectului initial “dangan ressha” si numele i-a ramas asa si datorita asemanarii designului sau futurist. Eu cred ca si-o merita pe deplin, la fel cum îsi merita prestigiul. Anul trecut când Kyushu Shinkansen a lansat modelul Sakura, exact în sezonul în care florile de sakura erau înflorite în toata splendoarea, japonezii din toate zonele tarii au venit sa admire noul tren strabatând zonele în care înfloreau copacii. La televizor se prezentau cele mai bune unghiuri din care poate fi fotografiat noul tren si florile de sakura, iar vizitatorii intervievati vorbeau despre mijlocul de transport ca despre o opera de arta. A fost momentul în care eu am înteles ca japonezul modern nu ia toata tehnologia asta ca pe ceva de-a gata, ci dezvolta o relatie reala cu ea, c?, desi în viata de zi cu zi trenul e doar transportul de la punctul A la punctul B, atunci când privesti the bigger picture trenul este o parte a vietii lui la fel de importanta ca mersul la templu sau admiratul florilor de cires. E o parte atât de fireasca si cotidiana încât am citit o carte scrisa în totalitate în tren de un fost calugar Zen. O carte scrisa în tren…

Vreti sa vorbim despre punctualitate? Nu, va rog, haideti sa nu vorbim despre punctualitate! Acest aspect al trenurilor japoneze este adeseori pus în evidenta si un biet muritor ca mine nu ar mai avea nimic sa va spuna despre el. Da, poti sa-ti reglezi ceasul dupa trenul japonez, dar daca ar fi oricum altcumva tot sistemul asta alambicat de transport s-ar duce de râpa. Pe un traseu de lungime medie se întâmpla sa schimbi trenul de doua-trei ori, iar daca fiecare tren si-ar permite câte un minut-doua de întârziere ar deveni imposibil sa-ti planifici un traseu. Este asa, pentru ca altfel nu ar putea fi. Japonezii nu tin la punctualitate pentru ca sunt obtuzi si fara haz, ci pentru ca n-au încotro. Punctualitatea este necesara pentru a mentine un anumit ritm de viata, mai ales în marile orase. De cum ajungi mai pe la periferiile Japoniei si punctualiatea devine negociabila. Nu, nu punctualitatea trenurilor, caci trenurile sunt legate între ele, iar neseriozitatea unuia ar afecta sistemul. Punctualitatea oamenilor însa, da. Punctualitatea japoneza este un pilon pentru stilul lor de viata, nu, asa cum adesea se speculeaza, o traditie sau un virus pe care japonezii si-l transmit genetic din generatie în generatie. Trebuie sa traiesti pe o insula ca sa întelegi ce constrângeri si ce nevoi aduce acest mediu, iar trenul, ca si multe alte servicii japoneze, nu face decât sa se adapteze acestor constrângeri si sa raspunda acestor nevoi.

Vreti sa vorbim despre preturi? Da, haideti sa vorbim putintel, cât sa nu stricam farmecul povestii despre preturi. Japonezii nu privesc pretul transportului în comun ca un factor dupa care acesta trebuie judecat. Nu pentru ca au bani gârla, asa cum s-ar putea gândi unii, ci pentru ca toate criteriile de mai sus, functionabilitatea, faptul ca te poti baza pe serviciile de transport sunt mult mai importante pentru ei. Serviciile impecabile, personalul necesar pentru a mentine promptitudinea si acuratetea întregului sistem si curatenia desavârsita a garniturilor de tren sunt doar câteva dintre elemente care solicita sume mari de bani. Un bilet de shinkansen este comparabil din punct de vedere al pretului cu biletul de avion pe aceeasi distanta. Nu toate drumurile cu trenul te costa cât un bilet de avion, mai ales daca faci rezervare din timp. Exista numeroase tipuri de reduceri si abonamente, iar abonamentele speciale pentru turistii straini sunt o modalitate convenabila de a vedea Japonia. Spuneam la început ca am strabatut Japonia de la nord la centru cu un tip bilet, Seishun 18 kippu, care îti permite sa te plimbi cu orice tren normal timp de cinci zile. Cele cinci zile nu trebuie sa fie neaparat înlantuite. În fapt primesti cinci bilete care nu au limita de distanta si pot fi folosite de catre oricine (poti, de exemplu, folosi toate cele cinci bilete pentru tine si patru prieteni în aceeasi zi sau poti folosi doua bilete tu si alte trei persoane). Restrictiile sunt în ceea ce priveste tipul trenurilor si perioada de folosire, care coincide cu perioada vacantelor de primavara, vara, iarna.

Shinkansen seria 0 si Shinkansen N700

Shinkansen seria 0 si Shinkansen N700

sursa: wikipedia

Am multe povesti de spus despre trenul japonez. Ma scuzati ca v-am tinut atât de “vorba”. As mai tot spune. As mai spune ca o data am calatorit cu un tren cu o locomotiva cu abur, am prajit bucati de caracatita pe soba care încalzea vagoanele trenului si am uimit batrâneii care mi-au oferit sake când le-am raspuns în dialectul local. Altadata, eu, care sunt mereu furata de peisaj si lipita cu nasul de geam (nici nu accept un loc care nu e la fereastra, de frica sa nu pierd vreo bucatica de peisaj!), am fost rapusa de oboseala si am adormit tocmai când strabateam cel mai lung tunel subacvatic din lume, Seikan Tunnel, care leaga cea mai nordica insula japoneza, Hokkaido, de Honshu. M-am trezit în bratele unui fermecator domn abia când am ajuns acasa. Alta data….mai bine va spun alta data, caci deja v-am testat rabdarea destul.

Daca aveti intrebari despre trenurile japoneze, va rog sa le adresati mai jos, iar Alina si cu mine vom raspunde la ele. Va reamintesc ca acesta este un guest post pentru categoria Cu trenul in trecut. Aici poti publica si tu povestea ta de calatorie cu mijloacele de transport pe sine/cablu/apa. Gasesti mailul meu in pagina de contact.

Print Friendly

{ 9 comments }

Cand sunt intr-un oras, imi place sa descopar punctele de unde am o priveliste de ansamblu. In Düsseldorf un astfel de loc este Rheinturm. Cu cei 240 de metri ai sai, este cel mai inalt turn din oras. Nu puteti urca insa pana in varf, ci pana la 170 de metri, de unde veti avea o panorama de 360 de grade asupra orasului. La acest nivel este si un restaurant. Noapte pe lateralul lui puteti vedea cel mai mare ceas digital din lume (pozele facute de mine ceasului erau foarte proastre si le-am sters, dar puteti vedea una pe wikipedia). Aveti mai jos cateva imagini din iulie 2008, cand am petrecut cateva ore in acest oras.

Rheinturm  Düsseldorf
Rheinturm Düsseldorf
Rinul vazut din Rheinturm
Rinul vazut din Rheinturm
Dude, where's my boat? :D
Dude, where’s my boat? :D
Vedere spre Rin
Vedere spre Rin
Apusul de soare vazut din turn
Apusul de soare vazut din turn

Bonus: in drum spre turn va puteti distra urmarind un astfel de clovn!

Un clovn amuzand trecatorii
Un clovn amuzand trecatorii

Turnul este deschis zilnic, intre orele 10 – 23.30. Intrarea nu este gratuita, biletele se cumpara de la intrare. Sa aveti la voi si niste monede de 1 euro si de 5 eurocenti, au masinarii care va imprima turnul pe monede!

Print Friendly

{ 0 comments }

CFR Calatori incepe sa-si faca un obicei din a ne oferi reduceri pentru biletele de tren achizitionate online. Si chiar nu ne pare rau deloc!

In acest moment, toti cei care cumpara bilete online beneficiaza de reducerea de 5%, devenita standard.

Incepand de maine, 1 aprilie si pana pe 30 iunie a.c., cei care vor achita biletele online cu un card Maestro sau Mastercard vor beneficia de inca 5% reducere, platind astfel cu 10% mai putin pentru biletele achizitionate, in limita sumei de 600 de lei. Reducerea aceasta se cumuleaza cu celelalte reduceri oferite in mod normal de CFR Calatori: bilete pentru elevi/sutdenti/pensionari, bilete dus-intors, minigrup etc. In tren veti avea nevoie de un act de identitate si de ID-ul de pe bilet. Biletele se pot cumpara de aici.

sursa

P.S. Asa arata un bilet online tiparit

Print Friendly

{ 1 comment }

Hai sa facem din RATB si compania noastra nocturna!

Ideea e urmatoarea: toate cursele aeriene s-au mutat de pe Baneasa pe Otopeni si mijloacele de transport in comun sunt greu incercate in timpul zilei. Dar ele cel putin exista. Pe timpul noptii situatia se schimba. Taximetristii pun stapanire pe transferul de la/spre aeroport si e pacat, pentru ca stim cu totii ce tarife au si cat de nesimititi sunt.

Eu propun urmatorul lucru: sa trimitem fiecare cate un mail celor de la RATB in care sa le solicitam introducerea unei linii de noapte intre oras si Aeroport. Chiar daca sunteti din provincie si veniti in Bucuresti foarte rar, presupun ca sunteti constienti de importanta acestei linii.

Stiu, eu propovaduiesc mersul cu trenul, insa nu port ochelari de cal si imi dau seama ca majoritatea turistilor care vin in Romania intra in tara prin Aeroportul Otopeni, nu prin Gara de Nord. Si pentru ei imi doresc un mijloc de transport sigur si ieftin care sa lege aeroportul de oras pe timp de noapte.

Cum procedam? Completam formularul de aici. La tip mesaj selectati sugestii. Lasati un comentariu va rog dupa ce trimiteti mail si cand primiti raspuns, sa vedem opinia RATB vis-a-vis de cererile noastre. Cu cate sunt mai multe mailuri trimise, cu atat cererea noastra va avea greutate mai mare!

sursa foto 
Print Friendly

{ 6 comments }

Cateva intamplari de prin vami 

Cand sa pun si eu pentru prima data piciorul pe pamantul Italiei (in oct 2007) sunt reperat de carabineri (eram intr-o mare de nemti) si luat la intrebari. Se intampla in Venezia, in port. Brunet de felul meu, cu o plasa in mana, plus nebarbierit de cateva zile, nici nu ieseam in evidenta! De atunci incerc sa fiu mereu fresh cand trec granita. M-au tinut 15 minute in ploaie. Nu le-a placut de fata mea si s-au legat de faptul ca nu aveam decat pasaportul la mine, nu si buletinul. Ei o tot dadeau inainte ca de ce nu am si cartea de identitate la mine! Stupido! 

Intorcandu-ma din Italia, capsunarii din autocarul Atlassib vin cu stralucita idee de a da fiecare cate 5 euro vamesilor unguri sa nu ne controleze bagajele, pentru ca asa se face. Prima si ultima data cand am dat mita  in vama. 

Bucuresti Baneasa – “Domnul Iulian Sirbu este rugat sa se prezinte la…” Fuck, se putea sa nu fiu eu implicat in ceva dubios prin aerogara asta?! Pentru ca plecam spre Mont Blanc, aveam rucsacul captusit cu tot felul de chestii metalice: arzator, amnar, baterii, briceag. Cei care scanau bagajele s-au panicat putin, le-am deschis rucsacul, le-am explicat care-i treaba cu tot echipamentul si apoi nu mai scapam de ei, tineau sa-mi povesteasca cum se duc ei pe Jepii Mici in adidasi. 

Baghdad. Ehee, acum e acum. Bagaje: pentru ca nu aveam carne de porc si materiale porno am scapat repede. Viza: Nu prea ne intelegem cu vamesii, le aratam niste hartii in araba, numai numele noastre erau cu caractere latine, ei se arata multumiti de asta. Asteptam cam jumatate de ora in cel mai urat aeroport pe care l-am vazut in viata mea! Suntem anuntati apoi ca ne costa 2 dolari de caciula (viza insa costa mai mult dar fusese platita inainte de companie). Mi-au lipit un autocolant cat toata pagina si culmea, mi-au scris numele corect! :)  Cand asteptarea ia sfarsit, bucuros si cu dor de duca, ies din aeroport sa vad daca ne asteapta cineva. La usa un irakian cu un AK – 47, hai incearca sa intri in aeroport daca mai poti! Ca sa intru in aeroport trebuia sa trec printr-un filtru de securitate, am renuntat si am preferat sa-mi imaginez cum explodeaza masini pe aleea din fata. Intr-un final apare si soferul nostru, un pakistanez care ne saluta si ne intreaba ce mai facem. In romaneste! :) 

Tot Baghdad, de data asta trebuia sa ies. Sa spunem mai intai ca pana sa ajungi la aeroport sunt puncte de control pe autostrada unde trebuie sa te dai jos din masina, esti controlat in bagaje si corporal si masina este verificata cu o oglinda si cu caini. Cand ajungi in apropierea aeroportului iti lasi bagajele la un loc cu toata lumea si te indepartezi de zona respectiva. Bagajele sunt deschise si verificate manual si cu caini. Faza asta se repeta de vreo doua ori, timp in care in jurul tau roiesc irakieni care vor sa-ti vanda ultimul model de iPhone cu 100 de dolari si indieni/nepalezi care matura trotuarele. 

Vadu Siret, granita cu Ucraina – o ucraineanca roscata ne verifica pasapoartele, mie si lui Marius. Ne intreaba unde mergem si Marius se pierde. Noi am fi ramas cu ea in vama, insa eram la inceputul unei noi expeditii prin munti!

30 decembrie 211 – Solotvino/Sighetul Marmatiei vamesii ucraineni ma intreaba de ce nu am stampila in pasaport. Pai probabil din cauza roscatei de mai sus! M-au intrebat pe unde si cand am intrat in Ucraina si o tot dadeau inainte cu stampila, ca de ce nu am? Le-am spus ca nu e treaba mea sa am grija de astfel de detalii. Actually, e treaba ta ca si calator sa verifici lucrurile astea, insa chiar nu mi-am dat seama pe moment. Ah, inca ceva: trecerea acestei granite a reprezentat o premiera pentu mine, a fost prima granita trecuta per pedes! Sa nu uit de vamesii romani, ne-au pus sa scoatem totul din rucsaci si s-au uitat cu mare atentie prin ei. Dupa cum stiti la granita cu Ucraina contrabanda cu tigari e in floare si ei nu iarta nimic. 

In februarie 2011 eram in Foz de Iguacu, Brazilia si trebuia sa trec in Puerto Iguazu, Argentina. Pentru ca ma grabeam, m-am combinat cu doi evrei si un suedez la o masina mica . Nici nu ne-am deranjat sa coboram din masina, soferul ne-a luat pasapoartele si s-a intors dupa cateva minute cu ele stampilate! Bagaje controlate? Nema! 

Nu acelasi lucru se intampla la granita cu Chile, unde datorita unei reglementari tampite – nu ai voie sa intri cu niciun fel de produs de origine vegetala si/sau animala in Chile – controlul e amanuntit si dureaza ceva. 

Dupa vreo saptamana de stat in Chile, mi se face dor de Argentina, asa ca hotarasc sa ma intorc. Insa nu-mi gaseam hartia pe care o primisem la vama cand intrasem in tara! Transpirat, sun la ambasada, astia imi spun ca tre’ sa ma duc la politie si sa platesc o taxa pentru hartia aia pierduta. Ia s-o caut eu mai bine. O gasesc intr-un final! Asta e o strategie buna pentru a aduce bani la bugetul tarii, ii dai turistului o hartie cand intra in tara ta si-i spui s-o prezinte la iesire! Bineinteles ca multi o vor pierde si asa mai faci si tu un ban cinstit pentru a-ti plati functionarii!

La voi cum se desfasoara ostilitatile in vama?

Va recomand ca inainte de a pleca la drum sa va incheiati o asigurare de calatorie.

Print Friendly

{ 2 comments }