Trans – Ferro

călătorii, drumeţii, expediţii

in spatele cortinei de fier

Cum prezentăm România de dinainte de ’89 în afară?

| 6 Comments

Când ajungi în afară, o seamă de discuţii se centrează evident pe locul de unde vii. România. Şi când străinul face analogia România – comunism sau România – Ceauşescu, tu te strâmbi puţin, dar îl aprobi şi te bucuri în sinea ta că ştie totuşi ceva despre ţara noastră. Ce faci apoi? Începi să vorbeşti eventual despre cât de rău o duceam pe vremea lui Ceauşescu, ori pentru că ai trăit acele vremuri, ori pentru că ştii de la părinţi/bunici cum era atunci. Dar vorbeşti şi despre rezistenţa anticomunistă din munţi? Dacă da, bravo! Eu recunosc că n-am făcut acest lucru până atunci, dar niciodată nu e prea târziu să ne schimbăm!

in spatele cortinei de fier

sursa: Muzeul Ţăranului Român

Vin de la premiera filmului În spatele cortinei, un film documentar despre începuturile regimului comunist în ţara noastră. Înainte de a vă părea rău că n-aţi fost să-l vedeţi, vă spun că va rula şi în seara aceasta, începând cu ora 19, tot la Muzeul Ţăranului Român. Intrarea este liberă. Am avut şansa extraordinară de a o vedea şi auzi pe doamna Ioana Voicu Arnăuţoiu. Ea este fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, ambii membri ai mişcării de rezistenţă Haiducii Muscelului. O altă reprezentantă de seamă a acestui grup a fost Elisabeta Rizea, din păcate nu cred că i-am auzit numele, poate a fost totuşi pronunţat o singură dată. Filmul se vrea a fi o introducere în comunism şi mai ales în rezistenţa anticomunistă pentru cei care nu prea sunt în temă cu subiectul.

Dacă filmul n-ar fi avut-o ca protagonistă pe Ioana Voicu Arnăuţoiu (puteţi citi mai multe despre ea aici) şi mai ales dacă n-ar fi fost prezentă în sală şi nu s-ar fi adresat publicului la sfârşit, probabil n-aş fi scris aceste rânduri. Pentru că întotdeauna mă gândesc la călătorii, chiar şi când se vorbeşte despre deţinuţi politici şi despre ororile comunismului, n-am putut să mă întreb cum ne prezentăm noi, călătorii, ţara când mergem în afară?

Vedeţi voi, când eu aud de Polonia, mă gândesc instant la sindicatul Solidaritatea şi la fondatorul lui, Lech Wałęsa. N-am fost niciodată în Polonia, însă pentru mine Polonia este un model în ceea ce priveşte lupta anticomunistă. Şi când mă întâlnesc cu un polonez, am grijă să-l felicit pentru aceasta. Cum am aflat eu de Solidaritatea? Nu am citit în mod special despre acest subiect, nu am fost la filme, dar totuşi am aflat. La fel cum am aflat şi despre Revoluţia din Budapesta din 1956 şi de Privămara de la Praga din 1968. Acestea informaţii au ajuns la mine prin word of mouth, adică din gură-n gură, cea mai bună metodă de informare şi de promovare. Bineînţeles, e de notat acoperirea în media internaţională pe care au avut-o cele trei forme de rezistenţă anticomunistă de mai sus. În cazul rezistenţei armate din munţii noştri nu a fost posibilă o astfel de acoperire şi astfel nu s-a aflat despre ea. Eu cred cu tărie că noi putem schimba acest lucru acum, mai întâi informându-ne despre rezistenţă – manifestările de săptămâna aceasta de la Muzeul Ţăranului Român şi Biblioteca Naţională fiind un bun prilej pentru aceasta.

Marţi, 03 decembrie – Muzeul Ţăranului Român – Filmul “În spatele cortinei”, ora 19 şi dezbaterea Comunizarea României 

Miercuri, 04 decembrie – lansarea albumului foto-documentar Rezistenţa armată anticomunistă, ora 19, Muzeul Ţăranului Român

Joi, 05 decembrie – Lansarea benzii desenate Experimentul Piteşti. Umilirea. Ora 18, la Bibilioteca Naţională a României 

P.S. După cum observaţi, este al doilea articol consecutiv în titlul căruia apar cuvintele România şi afară. Poate e ti mpul să mai pun mâna pe-o carte, să-mi îmbogăţesc vocabularul :)

6 Comments

  1. Iulian, iti recomand cu caldura Memorialul de la Sighetul Marmatiei. Si pana ajungi in nord, du-te pe Str Jean Luis Calderon, la nr 66 (sper sa nu gresesc) unde se afla o expozitie despre lupta anticomunista, detinutii politici, deportarile in Baragan, foamea din Basarabia. E ceva revelator.
    Desi am fost la Sighet in 2007, de abia acum, in fata unei harti cu multe puncte colorate mi-am dat seama cat de mare a fost miscarea anticomunista. Poporul nu a vrut regimul asta!
    Si problema cea mare nu e faptul ca strainii nu stiu de lupta anticomunista; problema cea mare e ca nu stim noi, romanii. Credem ca au fost un pumn de oameni, doi-trei tarani care s-au opus.

    • Ioana, mulţumesc pentru recomandări, am fost la Memorialul din Bucureşti (da, ai scris adresa corect), sper să ajung şi la cel de la Sighet la un moment dat.

      Intenţia mea a fost să împuşc doi iepuri dintr-o dată, nu le putem vorbi celor din afară despre rezistenţa anticomunistă, dacă noi nu cunoaştem ce s-a întâmplat atunci, nu? Am încredere în generaţia asta nouă şi conectată, sala era plină de tineri, la un moment dat ei vor călători şi poate vor duce şi acest mesaj cu ei.

  2. Prin tarile prin care am umblat noi, era cam aiurea sa le spunem cat de rau am dus-o pe timpul comunistilor. Oricum avem destula bataie de cap cu a le explica pe unde e Romania, dar sa mai facem si lectii de istorie. Citind insa articolul vostru, mi-a venit o idee; la urmatoarea plecare o sa-mi iau la mine o harta, macar sa le arat de unde vin! ;)

  3. Memorialul de la Sighet e absolut impresionant si iti lasa lacrimi in ochi (la propriu!). E greu de descris in cuvinte ce durere e intre acele ziduri. Dar cred ca poate fi o prezentare buna, comparabila (de ce nu?) cu Tienanmen sau cu rezistenta din timpul invaziei nemtesti.
    Idee buna Iulian!

Lasă un comentariu, călătorule!