Trans – Ferro

călătorii, drumeţii, expediţii

Cum am ajuns să apreciez România după ce am călătorit în afară

| 13 Comments

O s-o spun clar şi răspicat de la început: acum 6 ani şi ceva, prin 2007, mă consideram cel mai prost român pentru că nu ieşisem niciodată din ţară! Toţi cei pe care-i cunoşteam ieşiseră cel puţin până în Bulgaria, fie pe litoral, fie prin Ruse, pentru cumpărături mai ales. Eu aveam atunci 26 de ani şi eram neumblat. Văzusem câteva oraşe mari ale ţării şi aveam impresia că văzusem toată România: Iaşi, Constanţa, Buzău, Ploieşti, Alba Iulia, Braşov, Cluj Napoca. De Carpaţi ce să mai spun, nici nu mă gândeam că eu aş putea să-i urc! Eram prea crud pentru asta! Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor din iunie 2007 , când am alergat din Predeal până în Poiana Braşov, mi-a schimbat totuşi puţin optica.

În vara lui 2007 am ieşit prima dată din ţară, pe la Giurgiu (cum altfel?) şi am petrecut trei luni la sora mea în Grecia, apoi m-am întors prin Veneţia (feribot + autocar).

Hai să fim serioşi, dacă nu se vehiculează anumite noţiuni în jurul tău, e greu să ajungi tu singur la înţelepciunea supremă şi să descoperi singur apa caldă! Aceste noţiuni se vehiculează în jurul tău în şcoală şi dacă ai lipsit de la lecţii, ele se vor mai vehicula, dar trebuie să ai urechile ca pâlnia şi ochii larg deschişi pentru a le prinde din zbor! 

Anul acesta m-am întâlnit cu România, cu românii sau cu strămoşii noştri prin multe locuri din Europa: în Budapesta am trecut prin Pasajul Emanoil Gojdu, în Viena am fost pe Dealul Kahlenberg, unde otomanii au fost înfrânţi în 1683 şi cu ajutorul românilor (deşi noi eram de fapt de partea otomanilor acolo!). În Florenţa am trecut pe lângă Grădinile Boboli, din păcate le-am găsit închise, când treceţi prin zonă, intraţi neapărat, sunt multe statui de daci, poate Cezar ne arată nişte fotografii de acolo.

Academia Română cinsteşte memoria românilor care au ajutat la depresurarea Vienei în 1683

Academia Română cinsteşte memoria românilor care au ajutat la depresurarea Vienei în 1683

Dar cel mai important este că m-am întâlnit cu România la ea acasă. Uram Bucureştiul din tot sufletul – acum mi se pare singurul oraş din lume în care armonia din Orient (Istanbul) şi Occident (Paris) a reuşit. Influenţele străine au venit peste fondul de bază muntenesc, să nu uităm că Dâmboviţa izvorâşte din Piatra Craiului şi traversează un spaţiu cultural deosebit – Muscelul – şi mă gândesc că o aduce câte ceva cu ea din munţii aia şi de pe plaiurile muscelene, nu?

Stilul renascentist românesc – sau brâncovenesc – poate sta la orice oră alături de celelalte stiluri arhitectonice din Europa şi din lume. Numai lângă Bucureşti avem trei palate în acest stil: Palatul Mogoşoaia, Palatul de la Potlogi (momentan în restauare) şi Casa Drugănescu din Floreşti-Stoeneşti, jud. Giurgiu, tot în restaurare acum.

O bucată din Veneţia la 15 km de Bucureşti - Palatul Mogoşoaia

O bucată din Veneţia la 15 km de Bucureşti – Palatul Mogoşoaia

În Londra eram fascinat de dragonul care apără intrarea în City of London – este de fapt şi simbolul oraşului – şi în Vânătoarea urbană la care am participat în octombrie, Ioana mi-a demonstrat că avem şi noi dragoni în Bucureşti! Trei chiar, dar împreună cu echipa am reuşit să găsim doar doi! :(

Domine dirige nos - City of London

Domine dirige nos – City of London

Dragonul de la Temple Bar, Londra

Dragonul de la Temple Bar, Londra

 

Un dragon bucureştean

Un dragon bucureştean

În România am avut şansa să mă întâlnesc şi cu culturi diferite, cum ar fi armenii, prin Biserica Armenească din Bucureşti, Biserica Armenească din Suceava, Castelul Apafi din Dumbrăveni. De asemenea, anul acesta am început să-i cunosc şi pe evrei: am intrat pentru prima dată într-o sinagogă şi nu a trebuit să merg până în Israel pentru acest lucru. Am avut această ocaznie în timpul Festivalului de Film Mediaş, când unul din filme a fost proiectat în Sinagoga din oraş, aflată din păcate într-o stare destul de proastă acum. Am fost şi la deschiderea stagiunii la Teatrul Evreiesc de Stat şi în Cimitirul Evreiesc de pe Şos. Olteniţei.

 

În decembrie anul trecut eram la Muzeul Naţional de Istorie al României şi prin piesele fotografiate în Lapidarium, mi-a atras atenţia o friză decorativă din templul Afroditei (probabil din Tomis, nu mai ţin minte), cu două capete de bou (am aflat mai târziu de denumirea oficială, bucraniu)

Friza decorativa din templul Afroditei

Friza decorativa din templul Afroditei

În august anul acesta am vizitat mormântul tracic de la Sveştari. În cel mai mare mormânt de aici, unde se crede că a fost îngropat regele dac Dromichete, am regăsit bucraniul de mai sus! (scuzaţi calitatea pozei, e furată, nici acolo nu e voie să faci foto în interior).

Friză cu bucranii în mormântul lui Dromichete, Sveştari

Friză cu bucranii în mormântul lui Dromichete, Sveştari

În luna septembrie vizitam Muzeul de Arheologie din Sparta. După ce am terminat turul, înainte să ies, observ deasupra intrării acelaşi bucraniu!

Bucraniu - Muzeul de Arheologie din Sparta, Grecia

Bucraniu – Muzeul de Arheologie din Sparta, Grecia

 

Dintre toate bisericile pe care le-am văzut, atât în România, cât şi în afară, cel mai mult m-a impresionat cea din Densuş. Are o formă atipică, nu poate fi încadrată în niciun stil, a fost constuită din pietre aduse de la Sarmisegetusa, dar nu se ştie când anume. O mărturie a faptului că poporul român s-a născut creştin.

Biserica Densuş si clopotnita

Biserica Densuş si clopotnita

 

În 2010 mi-am luat o jellabiya egipteană dintr-un bazar din Amman. Eram atât de mândru de noua mea achiziţie încât am ieşit aşa pe stradă prin Bucureşti, nu vă spun cum se uitau oamenii la mine. Câţiva m-au întrebat dacă sunt preot, alţii mă întrebau cât mai e barilul de petrol! Am descoperit apoi cămaşa bărbătească românească şi am fost uimit de asemănări. Încă nu mi-am cumpărat una, dar urmează!

Călătoriţi, citiţi, vorbiţi şi mai ales ascultaţi-i pe cei din jur. Fiţi atenţi la cele ce vă înconjoară. Cred că am descoperit motivul ignoranţei mele: purtam ochelari de cal, nu comunicam suficient, nu puneam întrebări, mă mulţumeam rahatul aburind servit de mass-media. Nu ştiu unde şi când s-a produs scurt-circuitul, dar ştiu că am început să fac research, să cercetez adică. Şi nu e nimic mai frumos decât să te bucuri de un lucru pe care tu l-ai descoperit! Poate nu te simţi chiar ca ăla de-o inventat roata, dar eşti pe aproape!

În loc de concluzie

Ca să-ţi apreciezi ţara, trebuie s-o cunoşti mai întâi. Şi cum o poţi cunoaşte mai bine dacă nu călătorind? Călătorind şi citind despre ea. Şi dacă apuci apoi să te distanţezi puţin să să vezi şi alte locuri pentru comparaţie, vei avea o imagine mai apropiată de adevăr. Pentru că după cum aţi văzut din imaginile de mai sus, totul este în legătură şi tocmai în asta constă miracolul călătoriei – pentru mine cel puţin – adun piese de puzzle pe care apoi le pun în legătură pentru a avea o imagine de ansamblu.

În încheiere, nu mă pot abţine să nu vă întreb: de ce sunteţi aşa indiferenţi în ceea ce priveşte Republica Moldova? Nu spun că ar trebui să vă cumpăraţi un spray şi să scrieţi pe toate gardurile “Basarabia pămant românesc”. Ar trebui însă s-o vizitaţi. Da, ştiu, pentru asta e nevoie de paşaport. E nedrept, dar asta e situaţia în acest moment. Pentru cei care nu au paşaport, găsiţi aici info despre ce acte e nevoie şi care sunt procedurile. Pentru basarabenii care vor să vină în România şi au nevoie de informaţii şi tururi prin oraşele ţării sunt oricând la dispoziţie. Şi dacă nu sunt eu, sunt prietenii mei!

Acest articol face parte din campania blogosferei de turism de evidenţiere a unor motive care ne-au făcut sa ne apreciem mai mult ţara şi locurile de baştină. O fi bine la alţii, dar e bine şi la noi! La mulţi ani, România!
Va invit să citiţi celelalte articole publicate în cadrul campaniei:

La mulţi ani şi la bună vedere! :)

13 Comments

  1. Pingback: de ziua ta, românie! | Placerea de a calatori

  2. Pingback: Azi aleg România. | Catherine's crossroad

  3. Pingback: De ce să te bucuri că trăiești aici, ACASĂ | Călător în Africa

  4. Pingback: Sîngele apă se face – apa Mării Negre : Experienţe de Călătorie – FUNTUR

  5. Pingback: Romani care iubesc Romania

  6. Pingback: Așa am ajuns să apreciez mai mult orașul în care locuiesc | Elena Cîrîc Blog

  7. Pingback: 100 de Eroi Naționali - La Inaltime

  8. Pingback: De pe blogurile de turism, un “La mulți ani” colectiv de ziua României

  9. M-a emotionat articolul tau! Te imbratisez,

    Adina

  10. Pingback: Cel mai mult iubesc România atunci când călătoresc | impresii din lumea mare

  11. Pingback: Badea Cârțan - cioban, erou și călător | Drum liber - Vezi România cu alți ochi

  12. Mă bucur, Adina! :) Te îmbrăţisez şi eu cu drag şi dor! La mulţi ani!

  13. Articolul mi-a mers direct la suflet pentru ca tot ce scrii tu aici e in mintea mea si, pot spune si in sufletul meu de cand am inceput, ca si tine, sa ma opresc din a consuma mizerii mass-mediatice si a citi despre valorile culturale si istoria falsificata a poporului. Am citit despre tot ce ai scris, desi nu am fost in unele locuri, ma bucur sa vad ca, daca inainte eram si eu sceptica si imi dispretuiam tara, acum imi place ca am un trecut atat de frumos, de plin de lucruri de descoperit despre el, de trait din nou istoria antica a sa prin a reusi sa vizitez atatea situri. :)

Lasă un comentariu, călătorule!