Trans – Ferro

călătorii, drumeţii, expediţii

Train Delivery

Gara de Nord pe Facebook, Webcam Tabela Plecări/Sosiri şi Train Delivery

| 2 Comments

CFR S.A., administratorul Gării de Nord, a început o campanie susţinută de comunicare în online, atât pentru bucureştenii care au ignorat potenţialul cultural al acestui spaţiu, cât şi pentru pasagerii aflaţi în tranzit. Dar ce spun eu aici despre bucureşteni – ei n-ar fi ignorat Gara de Nord dacă ar fi existat o strategie coerentă – sau măcar o strategie de comunicare cu publicul larg!

1. În primul rând, Gara de Nord este prezentă pe facebook. Nu ştiu dacă pagina este administrată de oficiali ai CFR, dar oricum ar fi, salut iniţiativa. Comunicarea în social media a început printr-o scrisoare care a devenit virală peste noapte, are deja 201 share-uri până acum! Aşteptăm provincia acum :) (dacă urmăriţi şi alte pagini de FB dedicate gărilor din România, vă rog să lasaţi un comentariu).

2. Cea de-a doua veste bună se referă la tabela de plecări-sosiri, tabelă ce va putea fi urmărită 24/24, pe situl CFR, aici. Avantajul major al acestei măsuri este că numărul apelurilor către Informaţii CFR va scădea simţitor. Mai ales că a suna la nr. nu a fost niciodată o plăcere, cele care răspund la telefon având o atitudine acră, de cele mai multe ori.

Tabela de Sosiri/Plecari Gara de Nord Bucureşti

Tabela de Sosiri/Plecari Gara de Nord Bucureşti

3. Nu suntem obişnuiţi să privim gările şi trenurile ca locuri  propice pentru desfăşurarea evenimentelor. Au fost câteva încercări timide în anii ce-au trecut, amintesc aici de Scriitori pe Calea Regală 2008, despre care a scris şi Mihai aici Anul acesta am avut ocazia nesperată şi bucuria de a vizita Trenul Regal în Gara de Nord. Şi sosirea şi plecarea trenului de lux Orient Express reprezintă un eveniment important atât pentru Gara de Nord, cât şi pentru Gara Sinaia (România este singura ţară în care acest tren opreşte în două gări!).

De vineri, 28 iunie şi până duminică, 30 iunie, în Gara de Nord va avea loc Train Delivery, o continuare de popularului Street Delivery.

Train Delivery

Train Delivery

Un tren de la Remiza Specială Mogoşoaia, va fi garat la acest peron  (peronul 14, n.r.) şi  va găzdui expoziţii foto, instalaţii şi performance în compartimente. În program vor mai fi incluse party pe peron, filme de călătorie, teatru feroviar şi muzica Gării de Nord.

via Dor de Ducă

Din păcate, nu voi putea participa direct la acest eveniment, dar uitându-mă pe event-ul creat pe facebook, văd că aproximativ 20 de prieteni vor merge la Train Delivery, aşa că aştept impresii de la ei :)

 

 

 

Opt In Image
Aboneaza-te pentru a primi si alte articole despre calatorii

2 Comments

  1. Miscarea aceasta catre social online se astepta de ceva vreme.Uite ca incet, incet se misca lucrurile si in directia aceasta. Era timpul, si sa speram ca vor inainta cu pasi repezi!

Lasă un comentariu, călătorule!