Trans – Ferro

călătorii, drumeţii, expediţii

Keep calm and travel by train

Cum poţi călători cu mine în vacanţa #cutrenul în Europa?

| 14 Comments

Keep calm and travel by trainSalut! Fie că îmi citeşti blogul de ceva timp şi te-ai bucurat alături de mine când am câştigat concursul Vacanţa ta ideală cu trenul în Europafie că ai aflat de mine după acest concurs şi ai decis că merită să mă urmăreşti în continuare, eu îţi mulţumesc şi te invit alături de mine în această călătorie! :)

Când eram mic, visam să îmi stâng toţi prietenii laolaltă şi să mergem în vacanţă într-o destinaţie de vis – cred că mă gândeam la Hawaii pe vremea aceea, nu mă întrebaţi de ce! Visul este actual şi azi, numai că am coborât cu picioarele pe pământ şi l-am adaptat puţin: prietenii rămân unde sunt şi merg eu spre ei, de data asta cu trenul!

Timp de 30 de zile voi călători cu Cezar Partheniu, blogger şi munţoman ca şi mine, prin: Budapesta, Viena, Salzburg, Munchen, Zurich, Basel, Mulhouse, Belfort, Paris, Londra, Bruxelles, Lille, Gent, Luxembourg, Lyon, Marseille (Capitala Culturală Europeană în 2013), Madrid, Nice, Torino, Lugano, St. Moritz, Chur, Davos, Geneva, Milano, Florenţa, Roma, Vatican, Veneţia, Barcelona, Varşovia, Bratislava, Kosice (de asemenea Capitala Culturală Europeană anul viitor) şi lista rămâne deschisă!

Este o adevărată provocare să plănuieşti o astfel de călătorie, astfel că traseul nu este încă definitivat! Lucrăm la hartă chiar în aceste momente!

Călătoria va începe pe 4 ianuarie 2013 şi va avea mai multe componente, ca să mă exprim într-un limbaj tehnic:

1. Componenta feroviară

Cred că este destul de vizibilă, nu? :) În afară de faptul că trenul va fi mijlocul de transport preferat – doar avem permise InterRail, deci costul transportului este acoperit în proporţie de 70-80%, vom vizita muzeele feroviare aflate în oraşele prin care trecem, vom acorda o atenţie deosebită gărilor şi vom căuta să ne plimbăm pe câteva din rutele celebre de cale ferată, cum ar fi Semmeringbahn (Austria), Bernina Express, Glacier Express (Elveţia). O vizită obligatorie va fi în Gara La Ciotat, locul în care fraţii Lumière au făcut primul film, cu care au reuşit să sperie spectatorii, aceştia crezând că trenul de pe ecran este real!

2. Componenta socială

Până la urmă trenul este doar un mijloc de a călători, nu un scop în sine! Consider că toţi oamenii sunt prietenii mei, numai că unii din ei nu ştiu asta (încă!). Cum spuneam, ne vom vizita prietenii care stau prin diverse locuri din Europa şi chestia asta nu poate fi decât fun-fun-fun! :) Vom socializa cât mai mult în viaţa reală, dar nu vom uita nici de voi, cei care ne urmăriţi pe Facebook, Twitter şi Youtube.

Voi face de asemenea şi un tur al societăţilor naţionale de Cruce Roşie şi al filialelor locale şi neapărat voi trece pe la sediul IFRC şi ICRC din Geneva.

3. Componenta culturală

Voi cauta cu mare atenţie urme ale daco-românismului. Asta înseamnă că vom merge să căutăm urme ale dacilor, protoromânilor şi românilor plecaţi recent la lucru (şi nu numai) în Europa. Acest proiect presupune o muncă serioasă şi asiduă, aşa că apreciez orice informaţie utilă ân această  cercetare. Ce căutăm mai exact? Cam tot ce are legătură cu poporul român, începând de la statui ale dacilor şi românilor, şcoli în limba română, reclame în limba română, biserici şi mănăstiri româneşti, comunităţi de imigranţi, cântăreţi ş.a.m.d.

Ca o paranteză, ţin să ajung la Oxford din două motive: 1. tocmai ce s-a înfiinţat acolo o catedră de limba română şi 2. pentru a participa la o întâlnire a Oxford University Exploration Club, cel mai vechi club al exploratorilor. Unul din scriitorii mei preferaţi de călătorii, Wilfred Thesiger, cel care a scris Arabian Sands, a făcut parte din acest club.

Vom încerca să mergem în fiecare oraş într-un tur ghidat gratuit, pentru a cunoaşte oraşul respectiv şi din prisma localnicilor. Tururile acestea sunt organizate de obicei seara şi vor fi oraşe în care va trebui să alegem între mai multe tururi, ca de exemplu în Paris sau Roma.

Bannere și linkuri de vânzare pe blogul anului 2013

Toate bune şi frumoase până aici! Acum vine partea aia grea, partea în care îţi cer bani pentru a călători şi îţi promit marea cu sarea + vederi din fiecare oraş prin care trec! Damn it, cum de-ai ghicit? :)) Ai parţial dreptate, am nevoie (şi) de bani pentru tot ce am scris mai sus.

Îţi cer bani, dar nu degeaba! Îţi ofer un spaţiu pentru bannerul tău (maxim 250 x 250 px), pe blogul anului 2013 – adică acest blog ;) - timp de trei luni, pentru 30 de euro. Dacă nu vrei banner, îţi pot pune un link către blogul/situl tău pentru 15 euro, tot timp de 3 luni. Acest link va fi afişat în sidebar şi va fi vizibil pe toate paginile blogului, la fel ca bannerele. Bineînţeles, perioadele mai mari sau bannerele speciale se discută de la caz la caz. Îmi rezerv dreptul de a refuza un banner sau link dacă acesta contravine cu politica editorială (a se citi: n-o să accept reclamă la avioane şi maşini ş.a.m.d.)

Dacă vei alege să cumperi un banner/link pe acest blog, vei putea spune că ai călătorit cu mine şi că ai sprijinit această călătorie inedită!

Ca bonus, vei primi o amintire feroviară dintr-un oraş prin care vom trece. Poate fi o fotografie sau un suvenir cumpărat din gară sau din muzeul căilor ferate.

Îmi poţi scrie pe mail sau mă poţi suna la numărul de telefon din pagina de contact. Să ne citim sănătoşi! :)

P.S. Nu-i voi uita nici pe cei care dau vestea mai departe, prin facebook, twitter sau mail! Mulţumesc! :)

Opt In Image
Aboneaza-te pentru a primi si alte articole despre calatorii

14 Comments

  1. Frumos plan! Cand ajungi in Geneva, lasa-mi un mesaj si poate ne intalnim la o bere, nu chiar pe sinele de tren dar pe aproape.

  2. S-aveţi grijă de voi. Să nu răciţi. Să nu vă pierdeţi banii. Să nu vă certaţi :)

  3. Drum bun! Ce aproape e plecarea!!
    O sa fie demential, cu asa traseu, mai băieti, va fi cea mai tare experienta din blogosfera, speram sa ne tineti la curent live de “Pe drum” :)

    @Catherine: doi bărbați la drum nu se ceartă, două femei sigur s-ar despărți la Budapesta din cauza problemelor de comunicare :)))

    • Mulţumim, Bia! Vom încerca să transmitem live, că doar nu plecăm în vacanţă, noi plecăm cu treabă în călătoria asta, vrem să vă dăm idei pentru călătoriile voastre în 2013! :)

      Apropo de Budapesta, ieri ne-am luat bilete pentru primul segment al călătoriei, până la Budapesta!

  4. in Londra, de ex, mi se pare foarte tare un tur al orasului ghidat de persoane fara adapost/homeless, pana ajung eu sa-l fac poate-l faceti voi, cred ca s-ar integra bine in calatoria voastra: http://sockmobevents.org.uk

  5. Pingback: 2012 în 12 descoperiri personale | Trans – Ferro

  6. Foooarte fain! :)

    In Munich iti recomand turul Sandemans. E foarte, foarte misto si haios si cuprinzator si gratuit. Zilnic sunt 2: unu la 10.45, altul la 13.00.
    Poti sa te urci in turnul Alter Peter, in turnul Noii Primarii si, daca termina astia lucrarile, si in turnul dinspre sud al Domului.
    Si musai – musai! – sa te plimbi de-a lungul Isarului. E superb! :)

    http://www.newmunichtours.com/

  7. Frumos planul!
    Drum bun si bafta multa!!! Sa faci multe poze.;)

  8. Drum bun si multa bafta pentru a ramane o amintire unica!

Leave a Reply